«« Toate Referinte

Agro Cosm Fan, „Moldovan - Carmangeria Sânnicoară”

Weidemann – încărcătorul bun la toate în fermă

Cosmin Moldovan, proprietarul unei afaceri de 20 de milioane de euro, ce include şi cel mai mare lanţ de carmangerii din Transilvania, este client fidel Tehnodiesel.

Familia Moldovan – tatăl Ştefan şi fiul Cosmin a deschis prima carmangerie în 1994, în curtea proprie din Sânnicoară. În 2003, cu doar cinci vaci, au pornit ferma din Mociu.

Astăzi, ferma exploatează aproape 300 ha de teren şi crește un efectiv de 325 de bovine, din care 235 vaci de lapte, din rasele Bălţată Românească şi Holstein, şi 90 capete de taurine de carne Angus.

Cosmin Moldovan conduce cel mai mare lanţ de carmangerii din Transilvania – „Moldovan – Carmangeria Sânnicoară” – care include 35 de magazine în judeţul Cluj. Aici sunt vândute zilnic circa 15 tone de carne şi preparate din carne de vită şi de porc, precum şi lactate produse în propria unitate de procesare, deschisă recent în curtea fermei. Principalul furnizor pentru carnea de porc este Combinatul Agroindustrial Curtici, iar pentru carnea de vită – Karpaten Meat, plus câteva abatoare din zona Moldovei. Din ferma proprie abatorizează, la un abator din judeţul Bistriţa-Năsăud, circa 90 de capete pe an.

Tot din ferma de la Mociu provine laptele din care produc câteva specialităţi de brânzeturi, pe care le vând sub brandul propriu – „Atelierul de lapte”. Procesează zilnic în jur de 1.000 de litri de lapte, iar circa 20.000 de litri de lapte sunt livraţi lunar prin Cooperativa Someş-Arieş.

Weidemann a simplificat munca

Cosmin Moldovan recunoaşte că se pricepe mai puţin la agricultură şi la zootehnie, însă are încredere în oamenii care lucrează efectiv în fermă, care a fost condusă, până nu demult, de tatăl său. Mai ştie şi că pentru ca lucrurile să meargă bine în orice afacere, dar mai ales când e vorba de un business atât de mare, ai nevoie de parteneri serioşi, pe termen lung.

„Cei de la Tehnodiesel au fost aproape de noi şi au fost mai rapizi, au avut o reacţie foarte promptă”, spune Cosmin Moldovan despre relaţia cu reprezentanţii companiei cu care lucrează deja de şapte ani.

Primele utilaje cumpărate de la Tehnodiesel, în 2013, au fost un încărcător Weidemann 1350 LP cu braţ fix, o remorcă de cereale de 20 de tone şi o presă de balotat Krone Comprima. Înainte de a avea încărcătoarele Weidemann, în fermă se lucra cu un buldoexcavator, muncă extrem de dificilă.

„Tehnodiesel se mişcă rapid. Asta înseamnă parteneriat!”

În 2018, au mai cumpărat câteva utilaje de la Tehnodiesel: un încărcător telescopic Weidemann 2070 LP T, o cositoare cu 2 talere şi un tractor Massey Ferguson de 205 CP. „Colegii le-au testat şi le-au plăcut. Ne-am întâlnit cu domnul Mauch (Karl Mauch – proprietarul şi administratorul companiei mamă din Austria a firmei Tehnodiesel, n.red.) la Agraria, am stat «la o masă» şi am bătut palma. Şi finanţarea a fost foarte bună, am avut un discount considerabil pentru că am luat un pachet de la ei, iar tractorul l-am luat cu un avans mic şi am început să plătim ratele abia după un an. Asta înseamnă parteneriat! Se mişcă rapid, pentru că domnul Mauch are decizia la el, faţă de companiile mari, unde lucrurile merg mai greu. Noi avem mai mulţi parteneri austrieci, inclusiv pe partea de carmangerie, şi cu toţi lucrăm foarte bine”, spune Cosmin Moldovan.

„Nici un utilaj nu lucrează mai mult în fermă decât încărcătorul Weidemann!” Cele două încărcătoare Weidemann din ferma de la Mociu au deja câteva mii de ore de lucru fiecare. „Nici un utilaj nu lucrează mai mult în fermă decât încărcătorul Weidemann, nici tractoarele, nimic. Folosim încărcătoarele la tot ce se poate, la alimentat remorca tehnologică, la împins mâncarea animalelor pe frontul de furajare, încărcat baloţi mari de paie, de 800 de kilograme, de fân, inclusiv baloţi înfoliaţi de semifân, care au aproape 700 de kilograme, la încărcat piatră. Cu Weidemann-ul 2070 încărcăm inclusiv maşinile de cereale, până la patru metri înălţime, de aceea ne-a trebuit un model mai mare, cu braţ telescopic. Inclusiv aşternutul permanent cu paie, unde dorm animalele, se curăţă cu încărcătorul Weidemann. Acum îl folosim chiar şi pentru curăţat dejecţiile, că s-a defectat pompa de la sistemul de curăţare cu raclor”, aflăm în timp ce facem un tur al fermeri împreună cu Florin Şuteu, administratorul fermei, şi Marius Şuteu, veterinarul fermei de la Mociu.

„Şi service-ul este foarte aproape, ori de câte ori am avut o problemă, au fost la noi în aceeaşi zi sau cel târziu a doua zi”, adaugă Florin Şuteu, care ştie foarte bine că o fermă de vaci e ca o fabrică cu foc continuu, aşa că nu-ţi permiţi să rămâi fără cel mai folositor utilaj din fermă.

Contact ▼
Ing. Valentin Rotariu
Manager vanzari zonal
Fax: +40 373 550 105
Angela Ramona Barbir
Asistent vanzari&service
Fax: +40 373 550 105
Heinz Prainer
Director vanzari GV
Fax: +40 256 378003
Ovidiu Crisan
Manager vanzari zonal
Fax: +40 373 550 105
Ing. Robert Vanyek
Director comercial
Fax: +40 256 378003
Andra Larisa Ulea
Marketing Manager
Fax: +40 256 378003
Secretariat
Fax: +40 256 378003
WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann